Fotbalistul Arda Turan, amendat cu suma de 375.000 de euro, după bătaia din club

Publicat: 16 oct. 2018, 17:44 Autor: D. C. Vedete

În vârstă de 31 de ani, Arda Turan joacă acum la Istanbul Başakşehir, echipă la care a fost împrumutat de FC Barcelona.

Fotbalistul Arda Turna a fost amendat de clubul său, Istanbul Başakşehir, cu suma de 375.000 de euro, pentru altercaţia avută într-un local, urmată de o bătaie cu Berkay, un cântăreţ popular în Turcia, informează As.

Incidentul cu solistul a avut loc într-un local din Istanbul, în urmă cu o săptămână. Arda Turan i-ar fi făcut avansuri soţiei lui Berkay. Bătaia a început după ce acesta din urmă i-a reproşat jucătorului atitudinea. Turan l-a lovit în faţă pe Berkay, care a ajuns la spital, unde a fost operat la nas.

Fotbalistul Arda Turan, amendat cu suma de 375.000 de euro

Potrivit CNN Turk, Turan ar fi mers la spital, pentru a-i cere iertare lui Berkay, iar acolo i s-ar fi descărcat accidental pistolul pe care fotbalistul îl purta la el.

Luni, Turan a fost inculpat pentru hărţuire sexuală, deţinere ilegală de armă şi agresiune, el riscând până la 12 ani şi jumătate de închisoare.

Jucătorul turc este căsătorit, iar soţia lui este însărcinată.

Publicat: 16 oct. 2018, 17:44 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×